ANGAJAM
PSIHOLOG
SPECIALIZAT
IN
SIGURANTA
CIRCULATIEI

 
 

 

 

Oferta de servicii

Testări psihologice

Evaluarea personalului

Fişe de post

Fişe de evaluare anuală

Evaluare psiho-comportamentală a grupurilor de muncă

Înfiinţarea de firme şi acte adiţionale

Consultanţă în domeniul managementului resurselor umane

Consultanţă juridică

Producţie de spoturi şi filme de educaţie rutieră

Programe de educaţie rutieră

Programe de reabilitare a "şoferilor problemă"

Programe de formare şi consolidare a comportamentelor de siguranţă la şoferii profesionişti

Organizarea de manifestări cu tematică de siguranţă şi educaţie rutieră

 

◄Inapoi   

Nu cred că există conducător auto care să nu fi fost oprit măcar o dată de către agentul de circulaţie. “Întâlnirea” reprezintă atât pentru şofer cât şi pentru poliţist o adevarată încercare privind capacitatea de a relaţiona social. Vinovat sau nu, primele sentimente trăite de conducatorul auto când este invitat sa tragă pe dreapta sunt de nelinişte şi nemulţumire. Cu fiecare pas care îl apropie de maşina oprită, poliţistul intuieşte care din aceste sentimente îl încearcă mai mult pe şofer şi, la rândul lui, începe să aibă un sentiment de frustrare la gândul că celălalt nu înţelege care îi este misiunea. Aceste sentimente produc comportamente tipice personalităţii fiecăruia din cei doi protagonişti ai relaţiei. Începutul dialogului este semnificativ! “Cu ce-am greşit?” se adresează cu falsă umilinţă cel care conform altui proverb “capul plecat sabia nu-l taie” încearcă să nu “lezeze” autoritatea poliţistului asumându-şi de la început greşelile făcute sau nefăcute. “De ce m-aţi oprit !?” încearcă altul să “impresioneze” pe cel care “şi-a permis” să-l oprească, considerând  că “tupeul şi arţagul” sunt argumente forte în favoarea nevinovăţiei lui. Încercând să ţină cont de toate instrucţiunile primite în timpul instructajelor, poliţistul “se face că nu aude” dar, din modul cum decurg lucrurile, se vede bine ce gandeşte…Ca urmare, totul se termină fără ca actul final, “sancţiunea”, să-şi fi atins scopul cel mai important al aplicării ei: evitarea repetării greşelii. Şi totuşi, care este substratul acestei confruntări şi ce ar trebui făcut ca această relaţie să fie una normală, cu parteneri egali atât în drepturi cât şi în responsabilităţi? Sondajele efectuate şi într-o “tabără” şi în cealaltă evidenţiază clar: “combatanţii” doresc să relaţioneze civilizat dar, deocamdata, nu fac decât să îndrepte degetul acuzator unii spre alţii. Ba că unii poliţişti abuzează de autoritate şi iţi vorbesc ca unui “infractor” iar în alţii nu poţi avea încredere că vor aprecia corect “evenimentul”, ba că majoritatea conducătorilor auto sunt “cârcotaşi”, agresivi şi foarte puţin dispuşi să recunoască că au greşit; ba că unii vor doar “să-şi facă planul la amenzi” şi uită cuvântul “a preveni”, ba că alţii cred că marca autovehiculului pe care îl conduc li s-a lipit de frunte şi le permite să se tocmeasca cu legea.    Când sunt faţă în faţă cei doi - şofer şi poliţist - au în minte toate aceste “ba că…”. De unde neliniştea sau nemulţumirea şoferului şi frustrararea poliţistului. Şi fiecare încearcă să-i transmită celuilalt părerea pe care o are despre el dând, după cum le este firea, un anumit ton conversaţiei. Poate de aici ar trebui să şi începem pentru ca relaţia să intre pe fagaşul cel bun. De la ton! Că nu degeaba se spune:

 

“NU SĂ GRĂIEŞTI, CI CUM SĂ GRĂIEŞTI SĂ TE SILEŞTI A ÎNVĂŢA”